Pentru a putea ține evidența obiectivelor financiare ale companiei tale, e necesar să pui la punct un buget. Acesta este instrumentul este care te va ajuta să stabilești și să urmărești împlinirea obiectivelor de creștere ale firmei, dar și să administrezi corect resursele de care dispui pentru a ajunge acolo unde îți dorești.
Secțiunea Bugete din ThinkOut a trecut printr-o schimbare. Acum îți va fi mai ușor să faci comparații între estimări bugetare, previziuni și tranzacții realizate și să tragi concluzii pe baza rezultatelor din platformă.
Ce este nou?
Modul de vizualizare
Acum poți vedea un grafic care delimitează mai clar valorile bugetate, totalul previziunilor pe lună și rezultatele realizate.
Zona punctată reprezintă valoarea totală a estimărilor bugetare adăugate pe o anumită lună.
Zona colorată reprezintă încasările sau plățile realizate care se regăsesc în extrasele bancare.
Zona hașurată reprezintă încasările și plățile previzionate adăugate în Previziuni. Cele restante nu sunt luate în calcul.
Nu uita că poți alege să nu incluzi previziunile în planificare.
Semne distinctive
✅ sau încadrare în buget: acest semn apare atunci când s-au înregistrat mai multe încasări decât au fost bugetate și mai puține plăți față de cât au fost bugetate.
❗ sau depășirea bugetului: acest semn apare atunci când s-au înregistrat încasări mai puține decât au fost bugetate, respectiv plăți mai mari decât au fost bugetate.
Vei regăsi aceste semne și langă grafic, cât și în tabel.
Selectarea categoriilor
În funcție de gradul de granularitate pe care îl dorești atunci când pui la punct bugetul, poți selecta sau deselecta anumite categorii din structura pe care ai creat-o când ți-ai făcut contul pe ThinkOut.
Valori recurente ale estimărilor
Dacă vrei să adaugi o valoare fixă a unei estimări pe mai multe luni, poți selecta această opțiunea și tabelul se va completa automat.
Selectarea perioadei de vizualizare
Dacă vrei să adaugi date și pe anii din urmă sau să vezi istoricul bugetelor, selectează anul și luna de început, precum și perioada finală.
Exportarea bugetului
Atunci când vei exporta bugetul în format compatibil cu Excel, ai opțiunea de a include și soldurile lunare ale rezultatelor realizate.